ploua

Ploua. De ce ploua? Era aşa de fericită cand a auzit că s-a sunat. Acum nu mai era. Ploua. De ce ploua? Era 4 martie. In 4 martie nu trebuia să plouă. Trebuia să fie soare. Să strălucească. Să fie plin de viață. Nu de umbrele colorate si oameni nervoşi. De viață şi de culoare. Doar era 4 martie. In 4 martie trebuia să aibă energie. Să sară. Să imbrățişeze oamenii. Nu se aştepta ca ziua de azi să fie aşa de bună la şcoală. Era 4 martie, la şcoală a fost bine. Trebuia sa fie soare,culoare. Şi trebuia să sară şi să imbrățişeze. Dar nu putea. Era gri. Era aglomerat. Era somn. Era moleşeală. Erau nervi.

S-a dus să mănance. Era cu prietena ei cea mai bună. Iubeşte zilele in care merg undeva impreună. Dar ii era aşa de somn. Era aşa de moleşită. Au vorbit puțin. Au mancat mult. Au şi ras. Nu ii puteau permite ploii să le strice ziua cu totul. Au plecat. Ploua şi mai tare. Era şi mai gri. Au ajuns in stație. Umbrele. Nervi. Ele nu aveau umbrele,dar nervii incepeau să le cucerească. Autobuze pline. Nervi. A venit 30-ul. Nu vroia sa urce. Dar ploaia nu o lăsa să rămană. A urcat, a inaintat, a fost inghesuită. Şi-a pus căştile in urechi. Umbrele iar. Loc liber. S-a aşezat şi şi-a adus aminte că deşi face acelaşi drum de 3 ani, nu ştie cate stații merge. S-a gandit să le numere. A numărat două, apoi autobuzul a luat curba. Circul a venit din nou. Ploua. Autobuzul a oprit in stație apoi la semafor. A avut destul timp să se uite. Două cămile. Atat. Dacă ar fi fost soare, ar fi văzut mai multe animale. Era gri. Cațiva oameni se chinuiau să asambleze arena. I s-a făcut milă de ei din nou. Oare de unde vin? Autobuzul a mai inaintat. Roşu din nou. Tot la circ. Tot gri. Un caine frumos. Lătra. Lătra pentru că ploua şi pentru că avea un lanț foarte scurt. De ce nu l-au lăsat mai lung? Nu şi-au dat seama că suferă? Incearcă să sară, să fugă, să faca ceea ce face un caine. Ploua. Nici lui nu ii plăcea.

Verde. Autobuzul a plecat din nou. Pe ea, muzica a cucerit-o si a făcut-o să uite de număratul stațiilor. Auzea muzica. Vedea ploaia. “November Rain”. Nu era o “November rain”, era o ploaie de martie. O ploaie de martie ca in noiembrie, gri, mohorată, nervoasă, murdară. Autobuzul mergea din ce in ce mai repde. Ploua din ce in ce mai tare. Se intuneca din ce in ce mai tare, ii era din ce in ce mai somn. Şi-a dat seama că a uitat de număratul stațiilor, dar nu o mai interesa. A trecut de biserică. Şi-a dat seama că trebuie să coboare. A coborat. Şi-a pus gluga in cap din nou.

A mers un timp cu muzica, fără să realizeze ce face. Vedea picurii de ploaie, ii simțea, dar nu işi dădea seama că a coborat din autobuz. Pur şi simplu mergea. Era un gest automat. A mers drumul obişnuit, lung, pustiu. A ajuns la garaje. S-a trezit! Şi-a adus aminte că vroia să işi cumpere ceva. S-a uitat nedumerită, a găsit, a cumpărat. Parcă a fost trezită dintr-un vis.

Ploua! Şi-a adus aminte că ploua! A simțit picurii pe față. Pe pleoape, pe nas, pe buze. I-a plăcut. A zambit. Ploaia era curată. Mirosea a viață. Mirosea a nou, mirosea a primăvară. Era ca şi cum ploaia venise să curețe iarna. Să ii facă loc curat primăverii. Simțea picurii de ploaie. Ii vedea pe părul ieşit din glugă. Nu o deranja. Ploua. Da, ploua! Şi ii plăcea la nebunie că ploua! Şi-ar fi dat gluga jos din cap. Şi-ar fi dat pană si geaca jos de pe ea. Ar fi mers aşa, dansand, sărind. Pentru că ploua. Şi era bine. A deschis uşa de la scară, a intrat. A urcat in lift, a apăsat pe 8 şi a aşteptat. A ajuns. A deschis uşa, şi-a dat jos geaca, cizmele. A oprit interfonul, a scos cheia din uşă si telefonul din priză. Şi-a pus alarma la mobil să sune la 15, apoi l-a pus pe silențios. Şi-a luat pijamaua pe ea şi s-a aşezat in pat sub plapumă. A inchis ochii. Şi-a simțit părul. Era incă ud. Mirosea a proaspăt. Mirosea a nou. Mirosea a viață. Picuri cantau, lovind geamul. Se simțea bine. Era fericită. Ploua.

[ nu sunt nebuna. am scris asta in 4 martie]