... it's the wrong kind of place to be thinking of you

http://www.flickr.com/photos/iareef/4465240548/

Asculta mai multe audio Muzica

Fără încheiere.

Mi-am imaginat momentul ăsta de atâtea ori. De prea multe ori. L-am fotografiat, mi l-am proiectat în minte de mii de ori.Tot timpul altfel, acelaşi moment. Momentul în care ochii tăi o să îi întâlnească pe ai mei. Ȋn care fiinţa ta o să îşi dea seama că acolo s-a născut, că de acolo provine, din ochii mei. Momentul în care o să îşi dorească să se întoarcă în locul de care aparţine, după care tânjea de atâta vreme.

L-am imaginat într-o zi prea caldă de primăvară. Ȋntr-o zi ploioasă de vară. Ȋntr-o zi rece de toamnă venită prea devreme. Ȋn timpul unei ninsori neliniştite de iarnă. Pe malul mării. Pe malul mării calme, pe malul mării zbuciumate. Pe o plajă cu mare calmă şi nisip împrăştiat uşor de briză, ca-ntr-un vals. Pe o plajă cu mare zbuciumată şi nisip azvârlit în toate părţile de vântul nestăpânit. Pe o plajă cu mare calmă şi nisip împrăştiat uşor de briză, care-mi mângâie pielea arsă de soare. Pe o plajă cu mare zbuciumată şi nisip azvârlit în toate părţile de vântul năpraznic care se proclamă stăpânul părului meu.

Pe o stradă pustie, ziua. Pe o stradă pustie, noaptea. Pe o stradă aglomerată, printre miile de perechi de ochi care apar şi dispar fără a lăsa amprente în sufletul meu, printre miile de zâmbete care nu mi se încleştează în minte. Pe o alee dintr-un parc. Pe o alee dintr-un parc din Cluj, pe o alee dintr-un parc din Oslo, dintr-un parc din Buenos Aires, dintr-un parc din Paris, din Amsterdam, din Sibiu, din Malmo, din Nantes, din Copenhaga. Pe o alee dintr-un parc prin care mă plimb cu privirea pierdută. Pe o alee dintr-un parc prin care mă plimb visând. Pe o alee dintr-un parc prin care fug de mine.

Am trecut prin aşa de multe parcuri. Am stat pe aşa de multe plaje, am privit aşa de multe mări. Am străbătut aşa de multe străzi. Am urcat în aşa de multe autobuze. Am intrat în atâtea cafenele. Am intrat în atâtea librării. Am privit pe atâtea geamuri. Am stat pe atâtea bănci. Am privit chipuri difuze prin atâta fum. Te-am căutat peste tot. Ba nu, te-am aşteptat peste tot. Am prevăzut clipa asta în atâtea moduri diferite, încât dacă toate imaginile create de mintea mea s-ar putea uni şi ar putea forma o autostradă, am putea să mergem pe ea prin toată lumea, şi tot ar mai rămâne material nefolosit. Am putea să străbatem două lumi prin intermediul ei.

Şi acum a sosit. Momentul pentru care pictasem toate tablourile posibile, momentul pe care mi-l imaginasem în toate modurile posibile. Mai puţin aşa cum a venit. Ȋn toate imaginile mele, exista o imperfecţiune. Imperfecţiunea aia care făcea totul să pară verosimil, făcea ca totul să facă parte din cotidian. Era frig. Sau vânt. Eram grăbită. Eram obosită. Eram speriată. Eram nehotărâtă.

Cu toate astea, tu ai venit acum. Ȋn singurul moment în care sentimentele mele sunt aliniate perfect, în singurul moment în care soarele încălzeşte fără să ardă, în singurul moment în care vântul bate destul cât să mă ajute sa respir, în singurul moment în care raţiunea îşi permite să fie cu mine şi să mă părăsească în acelaşi timp, în singurul moment pe care nu l-am prevăzut. Ȋn singurul moment în care nu te aşteptam, în singurul moment în care îmi doream cu adevărat să vii.

Eşti aici. Vrei să te întorci unde aparţii şi eu tânjesc să te primesc. Nicio imperfecţiune, niciun picur de ploaie, niciun fior de frig, niciun val surescitat, nimic ce să mă ajute să mă ancorez în cotidian, nimic ce să-mi ajute mintea să reacţioneze, să mă dea la o parte din faţa camionului pe care aştept să-l înfrunt cu atâta seninătate. Nimic ce să-ţi ajute conştientul să reacţioneze, să te dea la o parte din calea furtunii pe care aştepţi să o înfrunţi cu atâta seninătate. Şi de ce ar reacţiona acum, când ele ne-au împins aici, când ele ne-au ghidat paşii, ne-au încetinit sau ne-au grăbit, ne-au oprit, ne-au pornit, ne-au făcut să ajungem unde suntem?

Fără încheiere.