4 sau 5 sau epifanie în mare

…. să scap de mine. e aşa de greu; fug şi fug, şi simt că aş putea să fug până când plămânii mi-ar intra in colaps, şi tot nu aş reuşi să scap. m-aş urmări în iad, şi mi-aş lua şi ideile cu mine. nici nu aş avea nevoie de iad, fiinţa mea s-ar măcina continuu, fără să ajungă vreodată la final. atât ….. ar arde în recele său imens

[valurile se izbeau puternic de stânci, cu o dorinţă disperată de a trece de ele, şi fiecare picur sărat care îi atingea lui pleoapele îi aducea aminte că nu mai e capabil să simtă]

- mi-aş dori uneori să fiu o stâncă. să se izbească valurile, cu toată furia lor nemărginită, de mine. să mă trezească din somnul ăsta întunecat în care mi-au alunecat simţurile.

- şi ce rost are să simţi? simţeai odată, şi nu cred că era mai bine. încă din copilărie am vrut să fug de asta, să-mi eliberez sufletul de povara sentimentelor, de durere.

- de asta fugi…

- eu nu fug. eu zbor. nu am voie să simt, înţelegi? pentru mine,sentimentele sunt greutăţi care-mi împiedică zborul. nici pescăruşii nu s-ar putea ridica la cer cu bolovani pe aripi.

[ se uita la ea, la modul în care soarele îi lumina obrazul drept, la cum raza i se prelungea uşor pe gâtul ei perfect, mângâiat de firele acelea de păr de care îi fusese atât de dor. şi-ar fi dorit să-şi adâncească fruntea în părul ei, să îi simtă iar mirosul proaspăt, de mare, să îi simtă respiraţia precipitată pe gâtul lui. doar că nu îndrăznea; ştia că ea va pleca în curând, că o va pierde iar, că va fi nevoit să treacă din nou prin eschatologie. vroia să se bucure de fiecare clipă în care o putea privi, în care îi putea vedea degetele subţiri jucându-se cu nisipul şi studiind scoicile, de fiecare clipă în care putea să vadă pe nisip urmele paşilor ei, chiar înainte ca marea să le şteargă, nemiloasă.]

- dacă ar fi aşa uşor, dacă marea ar putea să şteargă aşa uşor orice urme, să facă totul să dispară, astfel încât să nu mai rămână nici amintirea…

- poate, poate să şteargă orice. îndată ce mirosul sărat îţi invadează nările şi te curăţă, îndată ce vântul nebun îţi răvăşeşte mintea, îţi face părul să salte nebuneşte. atunci curăţă orice. orice gând, orice sentiment. îţi curăţă sângele, scoate din el otrava, oricât de puternică ar fi ea. e cel mai bun medicament.

[cum putea să fie totul atât de uşor pentru ea? cum putea să aibă până şi marea de partea ei? pentru el, ea era marea. ea îl vindeca, ea îl scotea din iadul în care se îneca. nu ştia cum să se vindece de asta, nu ştia cum să scape de medicament. tot ce îşi dorea era să o acopere din nou cu săruturi, să simtă gustul sărat întipărit în pielea ei. nu aparţinea acestei lumi; o trădau prea multe. se convinsese de asta cu mult timp în urmă, însă îl frapa de fiecare dată făptura ei suprapământeană.]

- nu pot, înţelegi? sunt condamnat să mă târăsc în propria-mi conştiinţă, să îmi plătesc fiecare păcat cu un alt păcat. mă simt ca-ntr…

- te simţi ca-ntr-un cub rubik, pe care nu îl poţi rezolva. ca să potriveşti o parte, o distrugi pe cealaltă. îţi doreşti să îţi simţi măcar durerea,să simţi cum te sfâşie, să poţi să lupţi cu ea, să i te împotriveşti. dar nici atât nu poţi, te simţi prea ruginit pe interior.

[acum era din nou cald în sufletul lui. se simţea iar odihnit. era fericit. îi privea rochia albă, lungă, care atingea spuma mării în dansul său pe ritmul bătăii vântului. îşi dorea atât de mult ca hainele lui să prindă iar mirosul ei, pentru a-şi putea prelungi starea de frenezie, atunci când efectul drogului din privirea ei s-ar risipi.era conştient că avea să se întoarcă în ataraxie, însă nu-i păsa. oricum iadul său era fără sfârşit.]

- ştii, mi-am format, involuntar, un mecanism. atunci când calci cu tălpile goale pe scoici, durerea e din ce în ce mai mare, devine sfâşietoare, poate te alegi chiar cu răni. apoi ajungi într-un punct în care nu mai simţi nimic. aşa a fost şi cu mine.cu sentimentele mele

- închide ochii . fugi. miroase marea şi salvează-te.

- nu pot. salvarea mea eşti tu. pot să fug doar dacă îţi simt mâinile reci în mâinile mele. eşti singura care are puterea să mă ucidă şi să mă vindece. singura căreia îi pot împărtăşi gândurile şi fricile mele.

- şi dacă nu exist? dacă sunt doar o hologramă creată de sufletul tău în disperarea sa de a se agăţa de o salvare? dacă sunt un miraj, o utopie, Ştefan?