vineri, 17 iulie 2009

o luna.o zi.o viata

si uite ca m-am intors acasa.o calatorie de o luna.11 tari.peste 13 mii de kilometri….

13 mii de kilometri de-a lungul carora am trecut prin toate starile sufletesti inventate sau neinventate vreodata.de la entuziasm la disperare.de la ras isteric la plans. de la placere la dezgust. de la as-sari-in-continuu-cred-ca-am-ceva-la-cap la nu-mai-pot-si-capsunile-nu-merg-cu-ciocolata.

13 mii de kilometri in care am realizat atatea lucruri noi.13 mii de kilometri in care am realizat ca exista oameni pe lumea asta care sunt fericiti fara a avea un motiv anume.ca exista oameni pe lumea asta care nu te cunosc si sunt asa de incantati de venirea ta incat iti dau o imbratisare care ar putea cuprinde toata lumea.am realizat ca pentru natura nu exista negatie.nu exista imposibil.am realizat ca renii nu sunt fiinte fictive.am realizat ca intunericul este un lucru vital existentei.am realizat ca nici dupa ce ai trecut cercul polar nu poti sa fugi de tine. am realizat ca tamplarii sunt oameni demni de tot respectul.ca pe lumea asta sunt cel putin 3 oameni care habar nu au ca pot fi prezenti in jumatate din propozitiile rostite intr-o zi.ca pescarusii sunt tare tupeisti.ca fiecare avem visele noastre legate de vieti trecute,prezente si viitoare.ca ucigasii de lupi au motive intemeiate sa fie ce sunt.ca in cluj sunt multi baieti frumosi.ca laptopul nu e comestibil si nu te ajuta cu nimic sa musti din el cand esti nervos.ca in suedia exista un singur lucru de valoare.ca mareele sunt ca iubirea, nu intreaba pe nimeni inainte sa vina, si nici nu le intereseaza ce dezastre pot produce,cu atat mai putin cati oameni pot lasa abandonati.

a fost cel mai frumos concediu pe care l-am avut vreodata.peisaje, imagini atat de diferite, dar la fel de marete.imagini pe care nu poti sa le descrii in cuvinte.imagini care te fac sa descoperi cat de sarac este limbajul, cat de neputincioasa e fiinta. canicula. zapada. soare. furtuna.le-am avut pe toate.am trecut de la pustiu la agitatie, la aglomeratie. si singura constanta de-a lungul acestui timp a fost marea.in diferitele ei forme.in diferitele ei stari.dar timp de trei saptamani ne-a urmarit.s-a instalat in viata mea.m-a facut sa ajung acasa si sa o caut in disperare.mi-a intrat in sange si imi alearga prin vene.si se pliaza asa de bine pe viata si pe iubire.

a fost o luna extraordinara. o luna de fericire nemarginita, acoperita doar de cel mai urat cosmar.de cea mai urata realitate.o realitate pe care as fi preferat sa nu o fi trait niciodata.o realitate pe care nu o concepeam.si cu toate astea, de o realitate pe care sunt sigura ca fiind acasa nu as fi putut sa o infrunt atat de usor.o luna despre care as putea sa scriu mii de pagini, la fel de bine cum as putea sa scriu o pagina, tot fara a reusi sa cuprind nici o zecime din minunatia ei.

daca m-am vindecat? nu.deloc.toate sperantele si visele mele legate de posibila lui extragere totala din minte, inima si sange s-au naruit asemeni unui bloc vechi.si spun asta complet fericita.pentru ca nu mai sufar.croitorul ala iscusit pe care il asteptam a reusit totusi sa faca unele lucruri.nici pe departe ce ma asteptam, dar imi ajunge faptul ca nu mai sufar.si ii multumesc acestui croitor si il astept sa-si termine lucrarea.numai dumnezeu stie cand si cum.

si, in definitiv, mie nici nu-mi pasa.pentru ca a fost o luna pe care o sa o am toata viata in minte, si pentru care sunt extrem de recunoscatoare. multumesc sponsorilor, multumesc lui dumnezeu. multumesc serban.multumesc camelia.multumesc paula.

am trait o luna.o luna cat o zi.o luna cat un an.o luna cat o viata.

1 comentarii:

davanci spunea...

Am tot amanat... pana-n ziua asta mohorata de noiembrie , convins fiind ca n-as avea ce sa mai aflu despre calatoria vietii tale- doar ai vorbit non-stop cateva zile -pe cand am aflat atat de multe despre tine...